Sportjunkie's Blog

Finala Europa League 2012 se va disputa la Bucureşti!

Posted on: 29/01/2009

Comitetul Executiv al UEFA a ales joi oraşul Bucureşti drept organizator al finalei Cupei UEFA din 2012 (viitoarea Europa League) pe stadionul Naţional. uefa11

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a confirmat acest anunţ si a dat asigurări că a purtat numeroase discuţii cu primarul capitaleil privind acest subiect.

„Daca vor fi întârzieri, oricând această decizie poate fi modificată. Însa la modul În care am văzut că se lucrează la stadion, sunt convins că Bucureştiul va putea organiza această competiţie”, a spus Mircea Sandu.

Delegaţii Federaţiei Române de Fotbal se vor întâlni dupa revenirea la Bucureşti cu prim-ministrul Emil Boc pentru a stabili organizarea acestui eveniment.

Finala UEFA Europa League, ediţia 2011-2012, va avea loc la data de 9 mai 2012.

Stadionul National din Complexul Sportiv ‘Lia Manoli’ va fi gata în octombrie 2010, iar capacitatea sa va fi de 55.000 de locuri, toate acoperite. Suprafaţa desfasurată în construcţie este de 108.000 metri pătraţi, iar costul total este de aproximativ 136 de milioane de euro.

În urma cu doua luni, reprezentanţii UEFA, conduşi de Michel Platini, au vizitat  construcţiile de la Stadionul Naţional şi şi-au dat girul că totul va fi în regulă.

Ultima competitie importantă gazduită de România a fost Campionatul European de Tineret din 1998.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ianuarie 2009
L M M M V S D
    Feb »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

Aşa cum desenele animate nu au fost inventate doar pentru copii, aşa nici fotbalul nu a fost conceput doar pentru bărbaţi...

Top click-uri

  • Niciunul

FOTBALUL ESTE UN CIRC!!!

Asemănări între personaje reale şi personaje fictive. U decizi care sunt personajele reale şi care sunt cele fictive:))
%d blogeri au apreciat asta: